Impactul expunerii copilului la ecranele luminoase

Trebuie sa cititi si

Oricine detine astazi cel putin un dispozitiv inteligent, indiferent ca este vorba despre tableta, telefon sau laptop. Nu este deci ceva iesit din comun sa existe un timp zilnic petrecut in fata ecranelor acestora.

Problema apare, insa, atat in randul adultilor, cat mai ales in cel al copiilor, atunci cand respectivul timp este constant si indelungat.

Acest obicei nu va fi fara consecinte asupra vederii in curs de dezvoltare a celor mici.

O atentie deosebita trebuie sa manifeste parintii asupr

a oricarui semn care ar indica existenta unei probleme a ochilor. De altfel, nu trebuie neaparat sa observe ceva pentru a-si duce copilul la oftalmolog.

Da, un consult de specialitate, cel putin anual, este recomandat si absolut necesar.

Unii vor spune ca este vacanta si timpul petrecut pe laptop sau telefon este mai mic, deci nu are rost sa faca efortul de a merge cu cel mic la control. Din nefericire, chiar si in acest context pot aparea probleme de vedere.

De altfel, o examinare de specialitate inainte de inceputul anului scolar nu poate fi decat foarte benefica. In cazul in care exista semne de oboseala a ochilor, dar si alte simptome specifice, ochelarii pot fi necesari.

Un oftalmolog pediatru iti va spune cum se dezvolta vederea copilului tau si daca e cazul sa te ingrijorezi legat de sanatatea acesteia.

Chiar daca s-a facut din nou trecerea de la scoala virtuala la cea fizica, viitorul este inca incert, deci sunt sanse sa creasca iar timpul pe care copilul il va petrece in fata ecranelor luminoase.

Ce impact are lumina albastra asupra vederii copiilor?

In cazul celor mici daunele sunt mai serioase pentru ca vederea acestora nu este pe deplin dezvoltata.

Un lucru sigur este ca cu cat timpul petrecut pe laptop sau tableta este mai mare, cu atat mai repede se va instala oboseala oculara.

Sa nu uitam de temele zilnice pe care acestia le au de facut si care necesita documentare online. Altfel spus, e inevitabil ca dispozitivele inteligente sa nu fie folosite tot mai des.

De altlfel, in cazul scolilor mai moderne, la anumite materii scolare se folosesc frecvente ecranele pentru a difuza diverse materiale educative.

Stiti incotro conduc toate acestea?

Din pacate, singurul efect negativ nu este slabirea vederii, instalarea miopiei printre altele – cu toate ca aceasta este o problema destul de serioasa.

In timp, din cauza oboselii oculare si a frustrarilor acumulate, se vor inregistra performante scolare slabe.

Aceasta va atrage dupa sine scaderea stimei de sine, a increderii in propria persoana si in fortele personale. Nimeni nu isi doreste asta pentru copilul sau.

Pentru ca reducerea timpului petrecut in fata ecranelor luminoase este posibila pana intr-un anumit punct, este ideal un consult oftalmologic pediatru, pentru a stabili daca sunt necesari ochelarii.

Poate nu este inca nevoie de cei de vedere, dar cu siguranta cei de protectie sunt o necesitate indispensabila si cat de curand posibil.

Tu ai facut deja programare la oftalmolog pentru copilul tau? Daca nu, intra pe site-ul Kidoptik.ro si stabileste un consult la specialist.

Mai multe recomandate

Ultimele articole